Deputatul PSD Maricel Popa a fost prezent la inaugurarea noului Laborator de Neuroradiologie Intervențională din cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași, proiect care în opinia parlamentarului ieșean demonstrează rolul județului în medicina din zona Moldovei
”Astăzi am avut plăcerea să particip la inaugurarea noului Laborator de Neuroradiologie Intervențională din cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași — o investiție importantă, care consolidează rolul Iașului ca pol al excelenței medicale din Regiunea Moldovei. Această realizare, în valoare de aproximativ două milioane de euro, a fost posibilă datorită Ministerului Sănătății. Prin acest proiect, pacienții din întreaga regiune – și nu numai – vor avea acces la diagnostic și tratamente moderne, minim invazive, pentru afecțiuni cerebrale complexe.
Sistemul de stereo angiografie biplană, instalat în cadrul noului laborator, este cel mai performant din Moldova, permițând intervenții care până nu demult păreau imposibile în România. Această tehnologie va fi folosită inclusiv în tratamentul tumorilor cerebrale, al malformațiilor vasculare și al accidentelor vasculare cerebrale.
Mă bucur că aceste investiții prind viață aici, la Iași. De ani de zile susțin modernizarea infrastructurii medicale și digitalizarea serviciilor de sănătate, iar astăzi vedem rezultate concrete: tehnologie de ultimă generație, medici dedicați și pacienți care pot fi tratați acasă, în regiunea lor. Asta înseamnă performanță pentru oameni și responsabilitate pentru viitor.
Felicit conducerea spitalului pentru determinarea și profesionalismul cu care transformă fiecare proiect într-o reușită.
Sănătatea rămâne o prioritate! Iașul demonstrează încă o dată că, atunci când există viziune și colaborare între autorități, se pot realiza lucruri cu adevărat importante pentru oameni.