Vasile Zacornea, fostul șef al Serviciului de Înmatriculări și Permise Iași, a fost trimis în judecată, el fiind acuzat de uciderea unui om. Acesta este cercetat de la începutul lunii iulie 2023 după ce ar fi călcat cu mașina un localnic din comuna Holboca (județul Iași),apoi a fugit de la locul accidentului.
„Prin rechizitoriul din data de 03.10.2025 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi s-a dispus trimiterea în judecată, a inculpatului Z.V., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prev. de art. 338 alin. 1 din Codul Penal.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat următoarea situaţie de fapt:
În data de 29.06.2023, în jurul orelor 23:30, inculpatul Z.V. a condus autoutilitara marca Mitsubishi L200 pe drumul public DE-37 din localitatea Valea Lungă, com. Holboca, jud. Iași, din direcţia Aroneanu-Rusenii Noi şi, când a trecut pe un drum de pământ din satul Valea Lungă, pe o scurtătură pe care obişnuia să o folosească frecvent, a fost implicat în accidentul rutier din care a rezultat decesul victimei G.D. (care, la momentul producerii accidentului, era adormită pe drumul de pământ, fiind aflată în stare avansată de ebrietate), părăsind locul accidentului fără să anunțe organele de poliţie, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prev. de art. 338 alin. 1 din Codul Penal.
Pentru identificarea, prinderea autorului infracţiunii şi administrarea mijloacelor de probă Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a beneficiat de sprijinul prompt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi – Serviciul de Investigaţii Criminale.
Menţionăm că rechizitoriul, însoţit de dosarul cauzei, a fost trimis spre competentă soluţionare la Tribunalul Iaşi.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă finalizarea anchetei penale şi că trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecarea cauzei, precum şi punerea în mişcare a acţiunii penale sau luarea altor măsuri procesuale, aşa cum sunt acestea reglementate de Codul de procedură penală, nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie” , arată Elena Mădălina Pricop, prin procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.