Liderul mercenarilor, trimis în judecată alături de Călin Georgescu, a fost prins în Dubai, conform Hotnews.ro
El a fugit din țară și era dat în urmărire generală. Horațiu Potra este acuzat de tentativ de lovitură de stat.
Până la această oră, autoritățile din România nu au transmis niciun anunț oficial privind reținerea lui Horațiu Potra.
Potra a fost trimis săptămâna trecută în judecată de către Parchetul General, alături de fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024, Călin Georgescu, și încă alte 20 de persoane, într-un dosar privind comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale.
Horațiu Potra, fiul său – Dorian Potra și un alt membru al familiei – Alexandru Potra au fugit din Românial a începutul anului, fiind dați în urmărire internațională. Pe numele lor au fost emise în luna februarie mandate de arestare preventivă.
Horaţiu Potra, cu mandat de arestare în lipsă, este acuzat de tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, instigare publică.
Fiul lui Horaţiu Potra, Dorian, arestat şi el în lipsă, este acuzat de tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, iar o altă rudă a lui Potra este trimisă în judecată tot pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale.
Procurorul general spunea că Potra cere azil în Rusia
În ziua în care a trimis dosarul în judecată, procurorul general Alex Florența a declarat că autoritățile române nu știu în acest moment unde se află Horațiu Potra, însă are informații că acesta face demersuri pentru a obține azil în Federația Rusă.
„Elemente concrete cu privire la locul unde se află exact pentru a se putea solicita statului respectiv unde se află extradărea în România în baza mandatului internaţional de arestare, nu avem. Avem indicii. Ce vă mai pot spune în schimb că există date certe care au rezultat din anchetă că în acest moment Horaţiu Potra încearcă să-şi obţină, face demersuri în legătură cu autorităţile din Rusia pentru obţinere de azil”, a afirmat Alex Florenţa, într-o conferință de presă.
Întrebat în martie despre o posibilă extrădare a lui Horațiu Potra din Dubai, unde existau informații că se află la acel moment, ministrul de Interne Cătălin Predoiu a declarat că nu există tratat de extrădare între România și Emiratele Arabe Unite, dar ea poate să aibă loc printr-o înțelegere bilaterală.
„Tot ce pot să vă spune că există proceduri de extrădare atât pe baza unor tratate, cât și bilateral. Extrădările se fac și bilateral și se angajează negocieri de către ministrul Justiției din fiecare țară pentru astfel de extrădări, pe bază de înțelegeri mutuale bilaterale”, a declarat Cătălin Predoiu, citat de Antena3.