O saga judiciară în jurul moștenirii lui Vasile Alecsandri

Iulian Pruteanu-Isăcescu

 Prin testamentul din 21 septembrie 1886, scriitorul Vasile Alecsandri a lăsat soției sale, Paulina, moșia Mircești, via de la Socola, vechea casă boierească și casa cea nouă. Toate acestea urmau să revină celor două nepoate iubite ale scriitorului, Margareta Catargiu și Elena Catargiu, după decesul Paulinei Alecsandri. În același testament, scriitorul a cedat Academiei Române „toate manuscrisele” sale.

Cu numai un an înaintea comemorării scriitorului la împlinirea unui pătrar de veac de la moarte, Paulina Alecsandri a transferat întreaga avere celor două nepoate, Margareta Catargiu și Elena Catargiu, printr-un act de vânzare-cumpărare, încheiat în data de 28 martie 1914, autentificat de Judecătoria Ocolului Rural Mircești sub nr. 83/1914. Celor două cumpărătoare le revenea obligația ca în termen de două luni să doneze averea „liber de orice sarcină Academiei Române”, „fără a se clinti nimic din casa cu toate acaretele” (Arhiva MNLR Iași).

Nepoatele au primit cu plăcere această obligație și au întocmit un act de danie, la 3 iunie 1914, autentificat de Judecătoria Ocolului Rural Mircești, sub nr. 111/1914, prin care au dăruit „de veci Academiei Române (…) curtea cu grădina și cu toate acaretele aflate pe moșia Mircești, unde a trăit marele poet, bunicul nostru”. Paulina Alecsandri urma să se bucure de folosința întregii averi pe timpul vieții.

Paulina Alecsandri și-a redactat testamentul în data de 31 ianuarie 1921, autentificat de Judecătoria Ocolului Rural Mircești, sub nr. 47/1921, prin care a lăsat Academiei Române casele și toată mobila, „cu rugămintea să aibă grijă ca această casă în care iubitul meu soț, marele poet Vasile Alecsandri, a trăit până la moarte, să se păstreze în stare bună și să se facă muzeu național”.

Înstrăinări ilicite ale bunurilor lui Alecsandri

Vedem că dacă lucrurile ce țin de averea mobilă a scriitorului au fost clare de la bun început, în jurul averii imobile a apărut un litigiu între nepoate și Academia Română, soluționat în favoarea înaltului for academic. Iată ce ne spune C. Lungulescu, după o primă sentință civilă favorabilă Academiei Române (19 iunie 1923), „proprietara exclusivă asupra tuturor lucrurilor aflate în casă și în curtea din Mircești”:

„În intervalul de la donație și până la moartea bătrânei văduve a lui V. Alecsandri (18 februarie 1921) s-a înstrăinat o parte din lucruri (…):

1. a) Biblioteca lui V. Alecsandri, luată de domnișoara Elena D. Catargiu;
2. b) Biliardul și muzica automată donată de Cuza Vodă lui V. Alecsandri de ziua lui, luate de dna Margareta N. Catargiu;
3. c) Cupa de la Montpellier și decorațiile lui Vasile Alecsandri, luate de dna Maria G. Bogdan.

Pentru toate acestea, Academia Română a făcut apel stăruitor la persoanele care le-au luat din interiorul menit a deveni muzeu cu caracter național, ca fiind de aproape legate cu memoria lui V. Alecsandri, dar nu a avut nici un rezultat” (C. Lungulescu, Casa lui Vasile Alecsandri)

Muzeul se amână…

Academia Română a primit donația, propunându-și să „întrețină în bună stare casa, restabilind cât mai deplin cuprinsul ei, așa cum a fost în timpul anilor din urmă trăiți într-însa de gloriosul poet”. În urma litigiului apărut cu nepoatele moștenitoare ale scriitorului, activitățile de organizare a unui muzeu național au fost amânate, iar atenția Academiei Române s-a îndreptat spre edificarea unui mausoleu în locul construcției din lemn ce proteja provizoriu mormântul lui Vasile Alecsandri și al soției acestuia. Academia l-a însărcinat pe arhitectul Nicolae Ghica-Budești să întocmească un proiect menit să corespundă cu dorința testamentară a scriitorului: ridicarea unei biserici mici, a unei capele. Lucrările au început în anul 1925, iar construcția finalizată în 1928 „valorifica tradițiile arhitecturale ale vechilor biserici moldovenești”: pridvor, pronaos, naos cu abside laterale și absida altarului, zidirea fiind dominată de o cupolă poligonală zveltă. (…) Întreaga lucrare a costat 4.392.381,73 lei.

La 19 mai 1928, au fost transferate osemintele scriitorului în noua criptă, dimpreună cu ale părinților și ale soției, mormântul fiind acoperit cu o piatră extrasă din cariera de la Vama, șlefuită și degroșată prin cioplire. Inaugurarea oficială a mausoleului s-a produs în data de 3 iunie 1928, cu participarea a unor miniștri din guvern, academicieni, scriitori, jurnaliști, membri ai familiei, precum și un public numeros. Personalitățile prezente au susținut discursuri emoționante (…)

„Catargiu, custodele, se socoate ca la dânsul acasă, samavolnic…”

Începând cu anul 1928, Academia Română a permis accesul publicului vizitator, iar custodele întregului inventar avea și rolul de ghid muzeograf. Neînțelegerile dintre urmașii scriitorului și Academia Română au continuat și în următoarele două decade, iar casa și patrimoniul au avut de suferit.

La mijlocul anilor 1930, Aurel Bugariu a vizitat Mirceștii și ne-a lăsat câteva impresii din care putem aprecia involuția locului: „Conacul e o casă bătrânească, trainică, scundă, de-un alb imaculat decoltată cu geamlâc. În jurul ei a fost o grădină. Mai sunt și acum smicele de iarbă și boschete răzlețe. (…) La Mircești găsim o bună parte din lucrurile poetului. Zic o bună parte fiindcă feluritele canapele, sofale, fotolii și scaune cari împestrițează camerile nu prea sunt cu gust aranjate și ne face să credem că în locul lor vor fi fost odată alte lucruri de artă, – cine știe ce, – pe care moștenitoarele le-au înlocuit. (…) Reflecțiile mele au fost întrerupte. Custodele muzeului – un domn Ionescu – veni să mă-nfrunte fiindcă trecuse o jumătate de oră de când am intrat – că de ce pierd atât de multă vreme acolo, și nu mai plec. În virtutea litigiului dintre Academia Română și cele două descendente, Catargiu, custodele se socoate ca la dânsul acasă, samavolnic și face ce-i place. Îi sărise țandăra pentru că luam notițe și mă socotea «spion care face inventar»! Un custode prea ionescu! L-am cumpănit din ochi și văzându-i îndărătnicia mi-am închis stiloul. (…) Custodele îmi pritea să văd cât se poate de repede tot ce este acolo expus în mod nesistematic.

Dezolația de la Mircești

În anul 1942, juristul și omul politic Gheorghe A. Cuza a publicat un articol-semnal despre „dezolația” de la Mircești: „Subt lumina tulbure a acestui aprilie ploios, casa mi s-a părut mai dărăpănată, iar odăile mai scunde, mai înghețate. Din odaia de lucru, cupa Gintei Latine plecase, – pentru unde și dusă de cine? – lăsând văduvă cutia ei capitonată. În perete, scrisorii lui Frédéric Mistral către poet, îi ruginesc tot mai mult buchile, scutul lor de sticlă dovedindu-se nefolositor față de mușcătura vicleană a igrasiei. (…) Într-o altă cameră, o ladă de poștalion în pânză și o veche cutie de pălării a Paulinei, caută zadarnic să înlocuiască, în rândul amintirilor, biblioteca, masa și unealta de scris a poetului, dispărute și ele ca atâtea altele. Iar în «Corabia lui Noe», vasta sală din fund, sunt așternute pe pereți tablouri și mostre agricole. De ce?… N-aș putea spune. (…) Știm, argumente sunt deajunse. Dar nu-i mai puțin adevărat că procesele încă în curs și neînțelegerile dintre moștenitori nu au dreptul să svârle peirii un bun care aparține astăzi patrimoniului României”.

Haosul evacuării și confiscarea moștenirii alecsandrine

În contextul celui de Al Doilea Război Mondial, casa a avut de suferit, iar patrimoniul a fost evacuat de Academia Română. În haosul evacăurii, o parte din obiecte s-au făcut pierdute: „Ce brumă de lucruri au mai rămas, au fost încărcate într-un vagon pentru a fi puse la adăpost de distrugerile războiului, când, în 1944, frontul se apropia de Mircești. Vagonul a ajuns la o fermă a Academiei pe Bărăgan. De aici lucrurile  s-au împrăștiat cine știe pe unde. Puține au mai ajuns la București. De întoarcerea lor la Mircești, nici vorbă” (Gh.Bodor).

După război, casa și moșia au „trecut în folosința” statului român, prin decizia nr. 1.486/1948 a Consiliului de miniștri: „Casele cu parcul și mausoleul def. Vasile Alecsandri, din com. Mircești, județul Roman, conform planului și inventarului, lăsate prin testament de către Paulina Alecsandri, la Ministerul artelor și informațiilor”. În realitate, au fost preluate abuziv de către guvernul comunist. În ședința Consiliului de miniștri din 2 noiembrie 1948, au fost preluate ilegal și arbitrar numeroase bunuri mobile și imobile ce au aparținut Academiei Române, dar și altor instituții similare.

Primul capitol al acestei dispute judiciare din jurul moștenirii scriitorului, derulat pe parcursul a mai bine de trei decenii, s-a încheiat în anul 1948, prin confiscarea acesteia de autoritățile statului comunist.

Ce urmează?

După 1989, s-a intrat într-un nou capitol din saga judiciară a moștenirii scriitorului, casa, mausoleul și parcul de la Mircești au trecut în domeniul public al Județului Iași. Academia Română, prin notificarea nr. 4.105/2005, a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în comuna Mircești „compus din casa și mausoleul Vasile Alecsandri”, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. În urma Sentinței Civile nr. 2.063/2008 a Tribunalului Iași, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 108/2009 a Curții de Apel Iași, Academiei Române i s-a restituit în natură „imobilul situat în comuna Mircești, județul Iași, compus din casa și mausoleul Vasile Alecsandri”.

Terenul (parcul), din motive care țin de incompleta formulare a notificării nr. 4.105/2005, nu a făcut obiectul restituirii, rezultând o altă speță judiciară. În acest sens, Academia Română a formulat notificarea nr. 4.629/2005 privind restituirea în natură a terenului (parcului), solicitare nesoluționată nici în prezent.

Prin Hotârârea nr. 65/2014, Consiliul Județean Iași a aprobat „trecerea din domeniul public al Județului Iași și din administrarea Muzeului Literaturii Române Iași, în domeniul privat al Județului Iași a imobilului compus din casa și mausoleul Vasile Alecsandri din localitatea Mircești, județul Iași, în vederea restituirii acestuia către Academia Română”.

Pentru a respecta dorința Paulinei Alecsandri, Academia Română intenționează concesionarea casei și a mausoleului lui Vasile Alecsandri, pentru o perioadă de 49 de ani, către Consiliul Județean Iași, în vederea realizării unor lucrări de restaurare a celor două imobile, precum și menținerii destinației existente, respectiv de muzeu dedicat scriitorului Vasile Alecsandri.

(Articolul complet poate fi citit în numărul de vară al revistei „Dacia literară”)