Călin Georgescu și Horațiu Potra au fost trimiși în judecată pentru „acțiuni împotriva ordinii constituționale”

Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din noiembrie 2024, a fost trimis în judecată, au precizat surse judiciare pentru Libertatea. Alături de el, au fost trimise în judecată alte 21 de persoane, inclusiv Horaţiu Potra şi fiul acestuia. Acesta este cel de-al doilea dosar penal deschis pe numele său, care ajunge în instanță, arată jurnaliștii de la Libertatea.

Veneau la București, înarmați până în dinți

Un grup de 22 de persoane, printre care și Călin Georgescu, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub acuzații grave de tentativă de acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, precum și alte infracțiuni.

Horațiu Potra și cei 19 indivizi prinși în timp ce se deplasau înarmați până în dinți către București ar fi putut crea haos la protestul simpatizanților lui Călin Georgescu față de hotărârea CCR de anulare a alegerilor. Procurorii Parchetului General notează în referatul cu propunere de arestare preventivă că oamenii lui Horațiu Potra ar fi plănuit o „acțiune de război hibrid”, prin care urmăreau să creeze în rândurile manifestanților și ale forțelor de ordine o stare de teroare, care ar fi dus la un conflict generalizat. Potra, cu mandat de arestare în lipsă, este acuzat de tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor,  nerespectarea regimului materiilor explozive, orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, instigare publică.

Citeşte întreaga ştire: Călin Georgescu și Horațiu Potra au fost trimiși în judecată pentru „acțiuni împotriva ordinii constituționale”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here