Băieții buni la toate cu lipici la bani publici: firme cu zero angajați și zero lei cifră de afaceri primesc contracte de la primării

Controlate de aceleași personaje, două firme care ani la rând au avut zero angajați și zero lei cifră de afaceri, primesc contracte de la primării imediat după ce sunt reactivate. Street Lighting Engineering SRL, înființată în 2021 și care vreme de patru ani a avut rulaj de zero lei, a prins brusc contracte cu primăriile din județ pentru servicii de proiectare și consultanță pentru proiecte de iluminat public. Firma este controlată de Ovidiu Chirica, afacerist care este conectat la banii publici printr-o altă societate, Voltrom Technology. Această societate a primit contracte publice de la primării liberale pentru sisteme de supraveghere video în localitățile ieșene. Primarii nu știu să explice criteriile pentru care au ales aceste firme fără portofoliu și dau vina pe „fata de la achiziții”. „Nu cunosc firma, doamna de la achiziții s-a ocupat”, a spus Iulian Chirilă, primarul de la Țigănași. Aceeași replică a avut-o și Constantin Puiu, primarul din Șipote: „Au luat de pe SEAP, cei de la Achiziții s-au ocupat, eu nu am știut”. Firmele din grupul Voltrom au primit contracte pentru sisteme de securitate, camere de supraveghere, iar acum primesc și pentru consultanță și proiectare sisteme de iluminat.

O firmă care nu a avut activitate în ultimii patru ani a fost reactivată brusc în 2025, moment în care au început să curgă contractele cu statul. Firma Street Lighting Engineering SRL, cu sediul în comuna Aroneanu, se ocupă cu consultanța unor proiecte de inginerie, societatea apărând pe piață la finalul anului 2021, după ce și-a schimbat denumirea din Voltrom Security SRL. Societatea administrată de Ovidiu Chirica a beneficiat în 2025 de patru contracte publice, în valoare totală de 361.760 lei (peste 72.000 de euro) de la patru primării conduse de aleși ai PSD pentru a întocmi diverse proiecte pe energie. Firma nu a avut nicio activitate între 2021 și 2025, însă fără experiență și fără angajați, a început brusc să prindă contracte finanțate din fonduri publice.

Firma are legături cu Voltrom Technology SRL, societate administrată de același Ovidiu Chirica și de Răzvan Lazăr, firmă careîn ultimii ani a primit prin încredințare directă contracte de sute de mii de euro de la primăriile ieșene conduse de primari PNL pentru a monta sisteme de supraveghere video în localități.

O firmă preia primăriile PNL, altă firmă merge cu primarii PSD

În primăvara acestui an, Street Lighting Engineering a încheiat un prim contract cu Primăria comunei Mănăstirea Cașin (județul Bacău), condusă de social democratul George Adrian Bucur, pentru servicii de proiectare privind amplasarea unor panouri fotovoltaice în localitate. Contractul încheiat în data de 10 martie 2025, a avut o valoare de 22.610 lei.

A urmat în 3 aprilie 2025, un contract încheiat cu Primăria comunei Șipote (județul Iași), condusă de pesedistul Constantin Puiu, pentru servicii de proiectare privind creșterea eficienței energetice a iluminatului public. Valoarea contractului a fost de 130.900 lei (peste 26.000 euro).

Au luat de pe SEAP (actualul SICAP, portal de achiziții publice – n.r.), eu nu am știut. Cei de la Achiziții s-au ocupat. Asta este de acum. Cei de la firmă nu au venit pe la primărie deloc de atunci, afirmă Constantin Puiu, primarul comunei Șipote.

Alt primar PSD, aceeași explicație: „Doamna de la Achiziții s-a ocupat”

În data de 17 aprilie 2025 a fost parafat un contract cu Primăria comunei Prisăcani, condusă de Ghiorghi Stanciu (PSD), tot de 130.900 lei pentru servicii de proiectare și asistență tehnică privind montarea unui sistem de panouri fotovoltaice.

La data de 12 mai 2025, firma lui Ovidiu Chirica a bătut palma cu Primăria Țigănași, comună condusă de pesedistul Iulian Chirilă. Contractul a vizat servicii de proiectare pentru proiecte din surse regenerabile, valoarea acestuia fiind 77.350 lei (peste 15.000 de euro). Primăria a impus în contract o clauză conform căreia plata serviciilor va fi efectuată doar la finalizarea proiectului.

Primarul Chirilă susține că nu știa de faptul că firma nu a avut nicio activitate și dă vina pe compartimentul de achiziții.

Azi (ieri, 23 iunie 2025-n.r.) e ultima zi când trebuie să încărcăm ultimele documente din cadrul proiectului. Nu cunosc firma. Șefa de la Achiziții s-a ocupat. Eu nu știu, a spus Iulian Chirilă.

Firma mamă, bani publici din sistemele de supraveghere

Prin intermediul firmei Voltrom Technology, Ovidiu Chirica derulează opt contracte în 2025, în valoare totală de 979.555 lei (peste 195.000 euro), încheiate cu mai multe primării din județ. De exemplu, un contract de peste 500.000 lei a fost încheiat cu Primăria comunei Șcheia pentru montarea unui sistem de supraveghere video și un contract cu primăria comunei Mironeasa, de peste 300.000 lei pentru reabilitarea și modernizarea sistemului public de supraveghere.

Milioane de lei din contractele cu statul. Primăriile liberale cotizează din nou la pușculița firmei

Anul trecut, firma cu 8 angajați a încheiat contracte cu o valoare de peste 4.000.000 lei+ TVA pentru realizarea unor astfel de sisteme cu bani europeni. Voltrom Technology  SRL a primit toate contractele prin încredințare directă, fără licitație. Firma Voltrom este relativ nouă pe piața sistemelor de supraveghere, iar în primul an societatea a lucrat fără a deține avizele obligatorii de la Inspectoratul General al Poliției Române, funcționând ilegal. A prins contract de la primăriile liberale din Aroneanu și Podu Iloaiei pentru montarea sistemelor, primării care acum continuă să verse bani publici în conturile firmei. Primăria Podu Iloaiei, condusă de liberalul Ioan Alexa, a plătit recent peste 30.000 lei pentru asigurarea mentenanței pentru sistemele de supraveghere montate de aceeași firmă.

În anul 2024, firma Voltrom Technology a avut o cifră de afaceri de peste 4.300.000 lei, un profit de 890.000 lei și datorii de peste 2.200.000 lei.

 

Vlad ROTARU

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here