Companiile subordonate primăriei cheltuie pe salariile șefilor mai mult decât sumele alocate pentruinvestiții noi. Directorii și-au autopropus majorareaindemnizațiilor fixe și a celor variabile, dar nu și-au stabilit îmbunătățirea serviciilor prestate.Companiile Primăriei dețin monopol sau funcționează exclusiv cu fonduri venite de la bugetul local, astfel că directorii lui Chirica ar trebui să performeze în oferirea unor super servicii către cetățenii Iașului. În realitate, ieșenii nu primesc servicii pe măsura salariilor de ”performanță” a directorilor din aceste companii, singurul criteriu pentru care aceștia încasează zeci de mii de eurofiind slugărnicia față de primarului Mihai Chirica.
Propunerile de buget analizate de Consiliul Local cuprind salarii ce depășeșc investițiile, fiind sfidătoare ca nivel față de ieșeni și condițiile economice actuale. Directorul Citadin SA, Marius Ionescu își propune pentru anul 2025 să încasezea aproximativ 700.000 lei din bani publici, în timp ce sumele alocate pentru investițiile noi se cifrează la 275.000 lei. Directorul Termo-Service, Alin Aivănoaiei își majorează indemnizația lunară cu 36%, dar disponibilizează angajați pentru a scade suma alocată salariilor. La EcoPiața SA, salariile reprezintă 50% din veniturile prognozate, iar remunerația directorului Vasile Tiron este egală cu suma alocată pentru investiții din surse proprii. La Salubris se propune majorarea indemnizației membrilor Consiliului de Administrație cu 50%., astfel că fiecare membru al CA va încasa fi remunerat cu peste 15.000 lei lunar pentru prezența la o ședință. La Compania de Transport Public, societate care înregistrează datorii de zeci de milioane de lei la bugetul de stat, cei patru directori vor să bage în propriile buzunare câte 600.000 lei fiecare în anul 2025, atât din salarii cât și din componenta variabilă.
Milioane de lei pentru salariile directorilor companiilor Primăriei Iași, dar investiții de doar câteva sute de mii de lei în beneficiul ieșenilor. Așa se traduc pe scurt propunerile de buget pentru anul 2025 avansate de companiile la care Consiliul Local Iași este acționar unic. Directorii societăților subordonate Primăriei și-au autopropus majorări salariale pentru anul în curs, deși nivelul de remunerare existent sfidează atât bunul simț cât și realitatea economică actuală. Consiliul Local va discuta propunerile de buget avansate de societățile municipalității, firme care au monopol în oraș și care au ajuns să ofere salarii și mai nesimțite pentru cei din conducere. Salubris, Termo-Service, Citadin, Servicii Publice, Compania de Transport Public sau Ecopiața nu activează în vreun mediu concurențial, dar cu toate acestea, de la an la an, directorii și-au majorat salarile. Asta în vreme ce investițiile noi sunt în unele cazuri mai mici decât remunerațiile actuale ale șefilor acestor societăți.
Directorul Citadin SA, salariu de 700.000 lei pe an. Investițiile noi, doar 275.000 lei
Conform proiectului de buget, Citadin își propune să realizeze din venituri proprii investiții în valoare de 275.000 lei. Citadin va cheltui 60.000 lei pentru un bazin de stocare a emulsiilor bituminoase, 130.000 lei pentru o structură metalică sau un sistem fotovoltaic de 50.000 lei.
În schimb, conducerea Citadin își propune majorarea salariilor directorilor cu peste 12% față de anul anterior. Asta deși compania nu face nimic deosebit pentru comunitate, fiind finanțată exclusiv din bani de la bugetul local. Îndemnizația brută alocată directorului Marius Ionescu este de 354.000 lei pe an. Pe lângă această sumă, directorul Citadin SA beneficiază și de componenta variabilă a indemnizației, sumă ce se acordă pentru îndeplinirea indicatorilor de performanță. Ionescu propune Consiliului Local să-i aprobe dublarea valorii bonusului de performanță de la 177.000 lei la 354.000 lei anual. Adică, Ionescu vrea să încaseze din banii ieșenilor o renumerație de 708.000 lei.„Cheltuielile aferente contractului de mandat și a altor organe de conducere și control, comisii și comitete în suma planificată de 1.644.000 lei, cu 12,09 la sută mai mari decât bugetul aprobat al anului 2024 și planificatul aceluiași an”, se arată în proiectul de hotărâre.
Cei șapte membri ai consiliului de administrație vor ridica o indemnizație fixă lunară de circa 11.000 lei, aceștia neavând vreo componentă variabilă la fel ca directorul.
Aivănoaiei dă afară angajați pentru a reduce cheltuielile, dar își crește propria indemnizație
La nivelul Termo-Service SA, indemnizația directorului Alin Aivănoaie pentru componenta variabilă va crește cu peste 36 la sută, de la 293.000 le la 399.000 lei. Venitul lui Aivănoaiei va fi completat de componenta fixă ce va fi majorată cu 0.25 la sută de la 399.000 lei la 400,000 lei pe an. Cei din Consiliul de Administrație vor rămâne doar cu componenta fixă, aceast fiind estimată la un total de 748.000 lei. În schimb, cheltuielile cu salariile personalului Termo Service vor scădea per total ca urmare a restructurării Diviziei de Termoficare. În același timp, și sumele alocate pentru investițiile noi ale companiei vor scădea la 531.000 lei, adică aproximativ 65% din veniturile directorului general.
Șeful EcoPiața are salariul cât nivelul investițiilor pe 2025
În ceea ce privește bugetul de la Eco Piața SA, investițiile pe anul în curs au fost estimate la 390.000 lei. Conducerea EcoPiața vrea să aloce 40.000 lei pentru a împrejmui talciocul, alți 60.000 lei pentru împrejmuirea târgului de cherestea, dar și 100.000 lei pentru un sistem fotovoltaic în Piața Alexandru cel Bun. Societatea va investi 10.000 lei pentru un sistem de alarmă la sediu și 180.000 lei pentru niște vitrine frigorifice. Asta, în timp ce s-a decis și majorarea substanțială a salariului conducerii.
Directorul Eco Piața, Vasile Tiron, va încasa o indemnizație anuală de 220.000 lei. Nivelul indemnizației conducerii societății va crește cu 65,45 la sută, de la 220.000 lei la 364.000 lei pe parcursului anului 2025 ca urmare a înființării unui post de director adjunct. Pentru o nouă sinecură a primarului Mihai Chirica societatea Eco Piața va plăti încă 144.000 lei din banii ieșenilor.
Societate falimentară, 10.000 euro lunar pentru directori
Consilierii locali ar urma să discute și bugetul Companiei de Transport Public (CTP) SA Iași. Conform proiectului trecut prin consiliul de administrație, componeta fixă pentru cei patru directori ar fi de peste 1.300.000 lei cumulat, respectiv 325.000 lei pentru fiecare. La aceasta se adaugă o componentă variabilă totală de 1.043.000 lei anual, respectiv 260.750 lei pentru fiecare director. Cumulat, fiecare director va fi remunerat cu 120.000 euro anual! CTP este o societate în pragul falimentului, cu datorii la bugetul de stat de zeci de milioane de lei. În aceste condiții, acordarea unor renumerații de sute de mii de euro conducerii care a îngropat din nou transportul public este de-a dreptul nesimțită.
Salariile conducerii Servicii Publice: 500.000 de euro!
Pentru contractul de mandat al șefilor de la Servicii Publice SA, directori și reprezentanți CA, bugetul salarial este de 2.265.000 lei. Conform notelor interne, indemnizația fixă lunară a directorului Laurențiu Ivan este de 29.950 lei, în vreme ce cea a directorului economic este de 25.400 lei lunar. Calculul matematic arată ca indemnizația anuală a celor doi directori este de 664.000 lei. Cei doi directori își dublează anual veniturile prin încasarea indemnizației variabile, aceasta fiind egală cu valoarea salariului lunar. Componenta fixă a celor din consiliul de administrație va scădea cu 8,52 la sută (de la un total de 998.000 lei la 913.000 lei). Pe 2025, Servicii Publice alocă 2.900.000 lei pentru investiții noi, puțin peste suma alocată salariilor conducerii societății.
Majorări de salarii la Salubris SA Iași
La Salubris, indemnizația fixă acordată directorului Cătălin Neculau este de 362.000 lei anual și nu va fi modificată în anul 2025. Pe de altă parte, componenta variabilă pentru directori a crescut cu 16,72 la sută, de la 311.000 lei la 363.000 lei, ceea ce arată că indemnizația va crește la 725.000 lei anual. Și indemnizația celor din consiliu de administrație va crește cu aproximativ 50%, de la 859.000 lei la 1.271.000 lei. Ca urmare a acestei majorări, fiecare membru al CA va fi recompensat cu peste 15.000 lei lunar pentru prezența la o singură ședință.
Vlad Rotaru