Fostul judecător CCR Tudorel Toader a explicat de ce Călin Georgescu nu-și mai poate redepune dosarul de candidat

Fostul judecător al Curții Constituționale a României, Tudorel Toader, a declarat că, în opinia sa, Călin Georgescu nu mai are posibilitatea de a-și redepune dosarul de candidat pentru alegerile prezidențiale, după ce Biroul Electoral Central (BEC) i-a respins candidatura.

„În opinia mea, nu. Există un principiu general în procesele electorale care spune: ‘un om, un vot și un candidat, o candidatură’. Nu poți reveni cu alte candidaturi, pentru că echipa de campanie are obligația să verifice din start dacă dosarul îndeplinește cerințele legii. Nu poți invoca propria culpă, adică faptul că nu ai întocmit dosarul complet”, a explicat Toader, într-o intervenție la Digi 24.

Ce cale legală are acum Călin Georgescu?

Potrivit fostului judecător CCR, singura opțiune legală a lui Călin Georgescu este să conteste decizia BEC la Curtea Constituțională, în termen de 24 de ore de la comunicarea hotărârii.

„Călin Georgescu are calea legală clară: să conteste decizia BEC în 24 de ore la Curtea Constituțională. Judecătorii CCR vor analiza contestația nu doar prin prisma Legii 370 privind alegerile prezidențiale, ci și în raport cu exigențele constituționale. Vor decide fie să-i accepte contestația și să-i permită să candideze, fie să o respingă și să mențină hotărârea BEC”, a adăugat Toader.

Decizia BEC și motivele respingerii candidaturii

Biroul Electoral Central a publicat duminică seară decizia prin care a respins înregistrarea candidaturii lui Călin Georgescu. Motivul invocat de BEC a fost că persoanele care candidează la funcția de Președinte al României trebuie să îndeplinească, încă de la momentul depunerii candidaturii, condițiile ce rezultă din jurământul prezidențial: respectarea Constituției și apărarea democrației.

BEC a precizat că Georgescu a încălcat aceste principii, arătând „o atitudine în manifestă contradicție cu valorile fundamentale ale statului de drept”. Totodată, decizia BEC a invocat jurisprudența Curții Constituționale, inclusiv Hotărârea nr. 2 din 5 octombrie 2024 și Hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024, care au subliniat importanța respectării ordinii constituționale.

„Relevant pentru BEC este că hotărârile CCR sunt general obligatorii și se impun autorităților publice implicate în organizarea procesului electoral. În cazul lui Călin Georgescu, Curtea a constatat încălcarea regulilor procedurii electorale, ceea ce reprezintă o încălcare implicită a obligației de a apăra democrația”, a motivat BEC.

 

Astfel, potrivit deciziei BEC și explicațiilor fostului judecător CCR Tudorel Toader, Călin Georgescu nu își poate redepune dosarul de candidat, singura cale legală rămasă fiind contestarea deciziei la Curtea Constituțională în termen de 24 de ore.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here