Inspectorii Curții de Conturi au luat la puricat activitatea Primăriei municipiului Iași în ultima perioadă, motivul principal al acțiunii fiind legat de activitatea de termoficare din iarna precedentă. Conform presei locale, la mijloc este o situațir privind perioada decembrie 2022, când autoritatea locală a decis suplimentarea cantității de cărbune, asta deși era abia debut de sezon. În aceste condiții, municipiul mai are în stoc cărbune nefolosit. Suplimentarea respectivă a dus la costuri de circa șase milioane de euro. Deputatul PSD Vasile Cîtea a menționat că autoritatea locală trebuie să iasă cu clarificări în acest sens, tocmai pentru că la mijloc sunt milioane de euro din fonduri publice. ”Autoritatea locală trebuie să fie conștientă de risipa banului public. Chiar dacă această achiziție a avut loc anul trecut, nu trebuie să ne culcăm pe o ureche. Vorbim de milioane de euro din bani publici, iar asta trebuie să dea de gândit celor care au semnat documentele. Este clar că cineva trebuie tras la răspundere și de aceea așteptăm explicații”, a spus Vasile Cîtea, deputat PSD Iași. Recent, municipalitatea a girat contractarea unui împrumut de circa 40 milioane de euro pentru susținerea sezonului de iarnă ce bate la ușă. Teoretic, noul împrumut va asigura plățile necesare pentru asigurarea combustibilului la centralele de termoficare pentru sezonul rece 2023-2024. ”Termoficarea nu este o joacă. Știm că este nevoie ca acest serviciu să fie modernizat, să devină unul eficient și de aceea se impune ca termoficarea din Iași să fie ridicată la un alt nivel, unul care să permită costuri reduse. Municipalitatea trebuie să vină cu soluții în acest sens, tocmai pentru eficientizare și nu pe cheltuirea anuală a milioane de euro pe un sistem care generează pierderi”, a mai spus deputatul social democrat de Iași.