Primăria ascunde de ani de zile faptul că aproape toate grădinițele din municipiul Iași reprezintă un pericol pentru copii, dar și pentru angajații unităților @ La sfârșitul lunii august, Inspectoratul de Stat în Construcuții (ISC) a închis Grădinița 11 pentru că „există risc de prăbușire locală sau chiar generală” @ Primarul Mihai Chirica cunoștea situația încă din 2019 @ Din 2019 până în 2022, directoarea grădiniței a trimis Primăriei Iași șase adrese în care atrăgea atenția că imobilul se prăbușește, dar toate acestea au fost ignorate @ Inspectorii ISC au constatat „fisuri orizontale și longitudinale în nodurile și elementele centrale din beton (grinzi, stâlpi, planșee)” @ În schimb, în 2020, Primăria Iași a cheltuit 800.000 de lei pentru instalația termică a clădirii @ Acum, una dintre soluțiile luate în calcul este demolarea Grădiniței nr. 11 @ Primarul Mihai Chirica a tăcut mâlc și a ascuns evenimentul @ Părinții au fost anunțați cu câteva zile înainte de începerea cursurilor că micuții au fost repartizați către alte unități @ În municipiul Iași, au fost verificate alte 12 grădinițe, iar pentru 11 dintre acestea s-a dispus expertizarea în regim de urgență @ Primăria bagă anual milioane de euro doar în lucrări de imagine: tâmplărie, tencuieli, termosistem etc. @ Subsolul unei grădinițe din Mircea cel Bătrân era inundat cu fecale @ Nereguli grave au fost descoperite și la Grădinița cu Program Prelungit nr. 3: „tavan fisurat și desprins. Pardoseala din subsol băltește, pereții subsolului sunt străpunși de fire de apă. Mediul umed din subsol a dus la degradarea profundă a armăturii”
Cele mai multe grădinițe din Iași nu prezintă siguranță pentru copii, dar nici pentru cadrele didactice și nedidactice angajate ale unităților de educație pentru preșcolari.
În această vară, Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) a demarat o acțiune de verificare a grădinițelor din Iași, Târgu Frumos și Pașcani. Acțiunea nu a fost finalizată, însă cele mai grave nereguli au fost descoperite în municipiul Iași. Au fost controlate până în prezent 13 grădinițe. În total, 50 de unități de învățământ pentru preșcolari au fost sau vor fi verificate.
O grădiniță de pe Bulevardul Țuțora, Grădinița cu Program Prelungit 11, a fost închisă de ISC pentru că se putea prăbuși în orice moment. „Există risc de prăbușire locală sau chiar generală”, a scris inspectorul în procesul-verbal de control.
În privința a altor 11 grădinițe din municipiul Iași, ISC a dispus măsura expertizării clădirilor pentru a se evalua gradul de degradare, dar și intervențiile care trebuie făcute la imobile.
Grădinița 11 se prăbușește. Chirica știa din 2019. ISC a închis unitatea în 2022
În luna august, cu doar câteva zile înainte de începerea anului școlar, ISC Iași a luat măsura „interzicerii utilizării și expertizarea clădirii” în privința Grădiniței cu Program Prelungit nr 11, aflată lângă Colegiul Național „Emil Racoviță”.
Unitatea se află în subordinea și administrarea Grădiniței 12 din zona Aleea Rozelor, condusă de către directorul Ghena Acatrinei. Aceasta a informat Primăria Iași încă din toamna anului 2019 despre faptul că imobilul în care erau îngrijiți aproximativ 70 de copii se află în pericol de prăbușire. În perioada 2019 – 2022, directoarea Acatrinei a trimis Primăriei Iași nu mai puțin de șase adrese prin care insista ca imobilul de pe Bulevardul Țuțora să fie expertizat în regim de urgență.
În aceste adrese, directoarea grădiniței descrie în amănunt modul în care clădirea s-a degradat, detaliind fiecare fisură apărută atât la pereți și tavane, cât și la structura de rezistență a edificiului, planșee, stâlpi și grinzi.
Adresa din 22 octombrie 2019:
„către Direcția Tehnică și Investiții din Primăria Iași
Prin prezenta vă aducem la cunoștință că unitatea noastră, din septembrie 2015, are arondată și Grădinița cu Program Prelungit nr. 11 Iași, pentru care solicităm întocmirea unei expertize de către o persoană autorizată a stării de degradare a clădirii, în vederea realizării reparațiilor capitale ce se impun a fi efectuate.
În perioada august – septembrie 2019 s-a constatat apariția unor fisuri la pereți atât la interior cât și la exterior. Aceste fisuri s-au accentuat spre sfârșitul lunii septembrie și începutul lunii octombrie ale anului curent și sunt prezente în toate încăperile situate la parterul unității.
Menționăm că este pusă în pericol atât siguranța copiilor cât și a personalului didactic și nedidactic deoarece:
- Trotuarele din jurul clădirii, pereții și temelia de la exteriorul unității prezintă crăpături de aproximativ 1 cm
- Sunt fisuri în holul de la intrarea în unitate, unde a început să cadă și varul
- Holul de intrare în sălile de clasă și holurile de trecere în sălile de mese au crăpături
- In sălile de mese toți pereții sunt fisurați
- Fisurile din sălile de clasă continuă cu cele de pe holuri
- Cabinetul medical prezintă fisuri, atât pereții cât și gresia
- În cancelarie și birou administrator au căzut bucăți din tencuială și tavanul este fisurat
Deoarece pereții grădiniței se deteriorează rapid, prin apariția de crăpături noi și a căderilor de tencuială, solicităm expertizarea rezistenței clădirii, în vederea identificării riscurilor reale, precum și asigurarea condițiilor optime de desfășurare a activității de învățământ (…)”
Recapitulare: șase adrese în trei ani a primit Primăria Iași cu privire la pericolul de prăbușire a grădiniței. Niciun răspuns în tot acest timp. ISC a închis grădinița trei ani mai târziu, cu doar câteva zile înainte de începerea cursurilor.
ISC: „Avarii structurale și vulnerabilitate structurală majoră”
În procesul-verbal de control, inspectorii ISC descriu în termeni tehnici stadiul avansat de degradare a imobilului, termeni care însă sunt lesne de înțeles și pentru o persoană fără studii tehnice ori de profil.
„Imobilul cu destinație Grădiniță nu îndeplinește niciuna dintre cerințele fundamentale prevăzute la pct. 5, aliniatul 1 din Legea 10/1995 privind calitatea în construcții. De asemenea, configurarea spațiilor este improprie – subdimensionată în raport cu capacitatea declarată”, se arată în procesul-verbal de control.
Totodată, ISC a mai constatat că imobilul prezintă „avarii structurale și vulnerabilitate structurală majoră”, iar concluzia a fost că „există risc de prăbușire locală sau chiar generală”
După cum a arătat chiar directorul grădiniței, primele fisuri în pereți au apărut în toamna anului 2019. Inspectorii ISC notează că „fisurile s-au transformat în fracturi ale pereților”. Mai departe aceștia au constatat că structura clădirii se află într-o stare avansată de degradarea și că fiecare clipă petrecută sub acoperișul ori în preajma grădiniței reprezintă un pericol.
Modul în care este afectată structura de rezistență a clădirii este descris astfel de către inspectorii care au realizat controlul: „fisuri orizontale și longitudinale în nodurile și elementele centrale din beton (grinzi, stâlpi, planșee)”
Alte nereguli au fost descoperite la etajul clădirii, unde apa se infiltrase prin acoperiș, favorizând astfel apariția igrasiei și a mucegaiului. De asemenea, aleile betonate din jurul clădirii nu au fost realizate corespunzător, fapt ce a permis infiltrarea apei către fundație.
Clădirea se dărâmă, dar Primăria a băgat bani în instalația termică și în acoperiș
Primăria Iași nu doar că a ignorat adresele trimise de conducerea grădiniței, ci a și procedat împotriva oricărei logici. Deși primele informări despre riscul de prăbușire a clădirii au fost făcute în 2019, un an mai târziu, în 2020, municipalitatea ieșeană a finanțat o lucrare pentru refacerea sistemului de încălzire a unității de învățământ. Asta în condițiile în care, directoarea cerea expertizarea de urgență a clădirii care se degrada de la o zi la alta.
„Cred că lucrarea din 2020, în care a fost refăcut în totalitate sistemul termic al clădirii a costat aproximativ 800.000 lei, dacă îmi aduc bine aminte. Primăria ne-a sprijinit așa cum a putut în funcție de posibilități”, a spus Ghena Acatrinei, directorul Grădiniței nr. 12, care administrează și Grădinița cu Program Prelungit nr.11.
Anterior însă, Primăria a băgat alți bani în acoperiș și termosistem.
„În urmă cu câțiva ani, grădinița era în subordinea Școlii Otilia Cazimir. Știu că atunci Primăria a suportat investiția pentru refacerea acoperișului și a termosistemului. Dar nu vă pot oferi detalii despre sume, deoarece la acea vreme nu ne ocupam noi. Sigur găsiți toate informațiile la Primărie”, a mai punctat directoarea Ghena Acatrinei.
Subsolul de la Grădinița 24, inundat cu fecale. Alte nereguli
După cum arătam în rândurile de mai sus, inspectorii ISC au dispus laurea măsurii expertizării clădirilor în privința celor mai multe grădinițe din municipiul Iași.
Astfel, la Grădinița cu Program Prelungit 24 inspectorii ISC au fost uimiți să constate că subsolul era inundat cu fecale, mirosul pestilențial persistând la nivelul inferior al clădirii.
De asemenea, la Gădinița cu Program Prelungit 23 au fost identificate instalații electrice neprotejate.
La Grădința 3, constatările au fost următoarele: „tavan fisurat și desprins. Pardoseala din subsol băltește, pereții subsolului sunt străpunși de fire de apă. Mediul umed din subsol a dus la degradarea profundă a armăturii”
La Grădinița cu Program Prelungit 23, s-a constatat că burlanele erau montate la o înălțime și de 2,5 metri deasupra solului, apa scursă de pe acoperișul clădirii neavând un traseu dirijat.
Controlul ISC este unul tematic și se află în desfășurare. Șeful inspectoratului județean, Adrian Morariu, a refuzat să ofere orice detalii cu privire la verificările efectuate, astfel încât o situație a neregulilor găsite la fiecare dintre grădinițele verificate nu poate fi prezentată.
„Orice relație cu privire la controalele tematice ale IJSC Iași nu pot fi oferite decât de către biroul de presă al structurii centrale. Faceți cerere și vi se va răspunde în termenul legal”, a spus telefonic Adrian Morariu, șeful ISC Iași.
Tudor LEAHU