Al doilea dosar al „afacerilor” făcute pe timpul pandemiei a debutat la Tribunalul București cu detalii despre ce se întâmpla în culise, pe vremea când România trecea de la starea de urgență la starea de alertă, iar românii erau îndemnați să păstreze distanțarea, să lucreze de la domiciliu și să nu iasă din case decât cu declarație pe propria răspundere, totul pe fondul răspândirii noului coronavirus.
În primul dosar de corupție pe vremea COVID-19, Adrian Ionel, fost director Unifarm, a fost condamnat la 6 ani de închisoare.
Ei bine, așa cum reiese din depoziția unui martor audiat luni, 19 septembrie, la Tribunalul București în procesul lui Avram Marius Gal (fost consilier al deputatului Ben Oni Ardelean), mai-marii de la Unifarm și băieții deștepți ai pandemiei se întâlneau și puneau la cale contracte de achiziții.
Aceste întâlniri – „petreceri” cum le spun procurorii, „socializare” cum s-a exprimat martorul – se desfășurau în perioada mai-iunie 2020. România tocmai trecuse de la starea de urgență la starea de alertă pe 15 mai a acelui an.
Cum arăta România în acel timp se desprinde dintr-un comunicat al Grupului de Comunicare Strategică din ziua respectivă:
„Odată cu instituirea stării de alertă, pentru persoanele care vin în România din străinătate, măsura izolării/carantinării la locuință împreună cu familia/aparținătorii cu care locuiesc împreună, iar pentru cele care nu au posibilitatea îndeplinirii condițiilor pentru măsura menționată sau solicită acest lucru pentru a nu-și expune familia, se poate opta pentru măsura carantinei instituționalizate în spații puse la dispoziție de autorități. Persoanele care nu respectă măsurile de izolare/carantină la domiciliu vor fi introduse în carantină instituționalizată pentru o perioadă de 14 zile să suporte contravaloarea cazării și hrănirii pe această perioadă. Persoanele aflate în carantină instituționalizată la această dată, rămân în carantină în spațiile respective până la încheierea perioadei de 14 zile”.
Cum petreceau „băieții deștepți” în plină pandemiei
Nu era vorba, totuși, de Avram Marius Gal, după cum relatează martorul Doru Șerban Cîrnu, luni, în sala de judecată. În tentativa de a eluda întrebările care i se puneau fie din partea procurorului, fie din partea avocatului, martorul dădea, fără să își dea seama, detalii despre petrecerile din pandemie.
La aceste petreceri paricipa Avram Marius Gal, dar și denunțătorul lui, Bogdan Crăciunoiu, cel care îl acuză că i-a dat bani în schimbul facilitării unui contract cu Unifarm SA.
Procuror: Ați organizat mese la dumneavoastră cu diverși prieteni. Ați făcut petreceri la care au participat Gal Avram Marius, Crăciunoiu Bogdan (patronul Dyomedica) și (n.r. – o a treia persoană al cărei nume nu s-a auzit).
Martor: Au fost toți trei prezenți, dar nu în același timp, poate au venit separat. Eu organizam în fiecare zi.
Procuror: În ce perioadă?
Martor: Mai-iunie 2020.
Avocat: Întâlnirea de la Timișoara tot atunci a fost organizată? Cea la care faceți referire în declarația de la urmărire penală.
Martor: Da, tot atunci.
Avocat (întreabă procedural, prin intermediul judecătorului): A discutat Gal Avram Marius cu el despre cine va veni la petrecere?
Martor: Niciodată nu m-a întrebat Gal Avram Marius despre cine vine la petrecere. Niciodată nu m-a întrebat nimeni așa ceva.
Avocat: Dar nici dacă vine Adrian Ionel la petrecere? (n.r. – face referire la fostul director Unifarm, condamnat în primă instanță la 6 ani de închisoare într-un dosar legat tot de achiziții în timpul pandemiei).
Martor: Nu, niciodată. Dar și cuvântul petrecere e mult spus. La o cafea, la socializare…
Avocat: În declarația de la urmărirea penală a spus că pe Crăciunoiu l-a cunoscut prezentat fiind de Gal Avram Marius.
Martor: Asociat, colaborator, așa l-a prezentat. Niciodată n-am întrebat pe nimeni cu cine vine. În fiecare seară veneau 10-15 persoane.
Pentru cei care au uitat contextul în care aveau loc aceste petreceri sau întâlniri de socializare, reamintim comunicatul autorităților sanitare.
„Începând cu data de 15.05.2020, este permisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în interiorul localităților, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecției și evitarea formării grupurilor pietonale mai mari de 3 persoane care nu aparțin aceleiași familii. Se instituie interdicția deplasării persoanelor în afara localității/zonei metropolitane cu următoarele excepții:
- deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
- deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
- deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie”.
Acuzațiile DNA pentru Avram Marius Gal
Pe data de 14 octombrie 2020, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de control judiciar, a inculpatului Gal Avram Marius, la data faptei având funcția de consilier în Parlamentul României, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
„În rechizitoriul întocmit, procurorii (…) au reținut că în perioada 16-23 martie 2020, inculpatul Gal Avram Marius ar fi pretins bani (aproximativ 600.000 lei) de la reprezentantul unei firme private, lăsându-l să creadă că ar avea influență asupra funcționarilor unei companii naționale”, se arată în comunicatul DNA.
În schimbul banilor Avram Marius Gal a lăsat să se înțeleagă că ar putea să îi determine pe cei de la Unifarm SA să își exercite atribuțiile de serviciu astfel încât compania de stat să cumpere, în baza unui contract, echipamente de protecție împotriva COVID, de la firma respectivă.
„Din banii pretinși, reprezentând o treime din profitul pe care o firma urma să îl obțină de pe urma derulării contractului privind echipamentele de protecție, în perioada 14 aprilie 2020 – sfârșitul lunii mai 2020, inculpatul ar fi primit de la reprezentantul societății comerciale suma de 371.000 lei (printr-o firmă de publicitate și o fundație care îi aparținea, dar și în numerar) și bunuri în valoare de 69.940 lei. Cea mai mare parte a banilor primiți de inculpat ar fi fost folosiți exclusiv în scopuri personale, respectiv cazare hotel, achiziționare autoturism de lux”, rețin procurorii.
Potrivit anchetatorilor, Avram Marius Gal s-ar fi folosit de relațiile profesionale și interpersonale pe care le-a dezvoltat pe parcursul anilor din funcțiile publice deținute, în scopul creării impresiei că poate influența decizii adoptate la nivelul anumitor instituții publice.
„Totodată, inculpatul a încercat să creeze o aparență de legalitate a folosului primit, atât a banilor (prin disimularea primirii în contracte fictive de publicitate și donație), cât și a bunurilor primite (despre care a afirmat că urmau a fi plătite sau returnate). În cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător până la concurența sumei de 440.940 lei asupra bunurilor imobile ce aparțin inculpatului”, mai arată DNA.