Stanca Jabenițan
Pe parcursul săptămânii trecute, în contextul Romanian Creative Week, au fost organizate câteva dezbateri având ca temă comună „Viitorul culturii”. Unul dintre accentele puse de organizatori a fost cel pe mediul cultural independent. În cele ce urmează, redăm un comentariu al Stancăi Jabenițan, reprezentantă a Teatrului Fix, una dintre entitățile ce a marcat în ultimul deceniu conceptul de „cultură independentă” ieșeană. (7 iasi)
Nu am reușit să contribui la discuțiile găzduite în cadrul RCW și mediate cu eleganță și bun simț de Ștefan Teișanu cu o perspectivă care să fie auzită, așa că îmi pun aici gândurile, ce-i drept mai eficient organizate (în scris). Pe scurt, discursul meu era și este orientat spre resursa umană (comunitatea artistică) și infrastructura culturală independentă, pe care le consider direcții importante de investiții pentru dezvoltarea durabilă a orașului Iași și a viitorului culturii. Perspectiva mea nu aduce în discuție marketingul cu nume mari, nici cantitatea, ci valoarea adăugată pe care calitatea actului cultural o produce prin actorii ei principali, artiștii, lucrătorii și operatorii culturali. Nu sunt expert în politici publice, sunt un om care trăiește în acest oraș și un operator cultural care activează de 10 ani, iar observațiile mele despre viitorul culturii, pe scurt, conțin conceptele acestea: structuri asociative, practici colaborative și schimb de practici cu mediul antreprenorial și cu alți operatori culturali din țară și din afară.
Așadar, din punctul meu de vedere, al operatorului cultural și al artistului, contextul ultimilor 10 ani arată cam așa: un sol fertil și plin de posibilități pe care nu crește nimic, sau ce crește moare după câțiva ani, sau se luptă cu toate resursele financiare și umane să reziste – vorbesc aici despre Teatrul din Stejar, singurul spațiu independent din Iași la ora actuală. Un sol fertil din care pleacă artiști și se orientează spre alte orașe din România sau chiar spre alte țări. Ca să nu fiu vagă, mă refer la spații și oameni, spații de arte performative care s-au închis în perioada 2012-2022 (MERU, HAISUS creativecloud, Teatru FiX, HALA FiX) pentru că nu au mai rezistat piața economică și oameni, adică artiști, lucrători culturali și trupe de artiști care s-au orientat spre alte orașe sau țări (aici lista e mult mai lungă, din păcate deschisă și, cel mai probabil, incompletă: Cristina Bodnărescu, Mihai Pintilei, Claudia Chiraș, Bogdan Cantauz, Daniel Chirilă (Frilensăr), Diana Butnaru, Alexandra Vieru, Andreea T. Felciuc, Eduard Draude ș.a.).
Ca priorități și direcții de acțiune, sumar: prioritate 1 – comunitatea artistică locală – ce putem face pentru ca resursa principală de creație să nu mai plece sau chiar să revină în Iași? Nu am răspuns încă la această întrebare, însă un punct de pornire stă poate într-o serie de dialoguri purtate cu cei care au plecat, cu cei care au rămas și de analizat discuțiile, motivele și factorii care i-au determinat să plece/ să rămână. Discuțiile pot fi publice (tehnologia astăzi ne-o permite).
Prioritate 2 – infrastructură culturală independentă – spații de cercetare și producție artistică. Mai este suficientă infrastructura actuală culturală? Îndeplinește ea toate nevoile publicului și ale artiștilor? Sunt întrebări pe care le-as adresa comunității, iar răspunsul meu personal ar suna așa: multiplicarea unui model descentralizat de spații de tip artist run-space; ce vreau sa spun cu asta: zic că ne-ar prinde bine să ne consolidăm în colective interdisciplinare de artiști (revenirea la triburi); pentru ca un colectiv sau mai multe colective de artiști să își poată desfășura activitatea, au nevoie de spații și finanțări care să le susțină cheltuielile administrative (salarii și utilități); o altă nevoie identificată este formarea culturală, profesionalizarea lucrătorilor culturali prin programe de training cu specialiști din domeniu din țară și din afară și, de ce nu, contactul cu mediul antreprenorial local, prin schimb de practici (pot fi doar câteva dintre soluțiile care ar contribui la direcția de acțiune); un program pilot de accesare și activare a clădirilor deținute de PMI pentru crearea de artist-run space-uri, etapizat, câte două pe an, într-un proces public și transparent de accesare a lor; evaluarea impactului produs în decursul unui an a acestor tipuri de spații, și dezvoltarea pe anul viitor a următoarelor spații.
Relația cu autoritățile: despre punctul acesta nu am apucat să vorbesc deloc- e lungă și complicată discuția, adaug acum doar logica aceasta: dacă procedăm cum am procedat până acum, vom avea aceleași rezultate – adică zero. Acum vin mai mult într-o notă de glumă, dar cine știe… hai să ieșim la un grătar cu PMI că poate sălile pline de istorie și sacourile (și eu am purtat sacou) ne obstrucționează în idei și în comunicare.
Nu caut o dispută cu aceste gânduri scrise. Le-am pus într-un sumar pentru că nu am reușit să le articulez cum trebuie marți, 24 mai, și, pentru mine, sunt nevoi esențiale de dezvoltare a orașului acesta; sumarul acesta poate contribui la viziunea de ansamblu, la care ar fi util să participe toți actorii culturali, din toate domeniile interesate pentru stabilirea unei posibile strategii culturale.
Foto: Livia Pancu
