După câteva zile de la emiterea autorizației de construire pentru blocul plombă din Cantemir, proiectul imobiliar și-a schimbat proprietarul din acte @ Dezvoltatorul Ioan Cărăbuș a plătit 120.000 de euro pentru terenul de doar 480 mp pe care Primăria Iași a autorizat ridicarea unui bloc cu șase niveluri @ La prima vedere, se poate spune că fostul proprietar s-a spălat pe mâini și a scăpat de un proiect controversat @ Aprobările și autorizația au fost obținute de firma In Front Associates SRL din Vaslui deținută de Răzvan Bănceanu, proprietarul unei terase din centrul Iașului @ Proiectul a fost contestat de locuitorii din zonă, dar Primăria nu a ținut cont de părerile acestora @ Cum a aprobat Primăria Iași un bloc pe un petec de pământ? @ Autorizația a fost emisă pentru cămin de studenți și elevi
Blocul plombă din spatele grădiniței Cantemir va fi ridicat de omul de afaceri Ioan Cărăbuș, care a plătit 120.000 de euro pentru terenul de doar 480 metri pătrați. Contractul de vânzare-cumpărare a fost semnat la doar câteva zile de la emiterea autorizației de construire. Pe 25 martie a fost eliberată autorizația, iar pe 19 aprilie, reprezentanții firmelor In Front Associates SRL și Cărăbuș Grup Construct SRL au semnat actele.
Proiectul imobiliar a fost îndelung contestat de către locuitorii din zonă, care s-au plâns de faptul că autorizarea unui bloc pe un petec de pământ ar aglomera și mai mult zona, în care traficul rutier se desfășoară cu greutate, pe alei foarte înguste. Cu toate acestea Primăria Iași a aprobat construirea blocului pe șase niveluri, parter și cinci etaje.
Doar șase locuri de parcare
De la bun început, șefii municipalității ieșene au susținut proiectul imobiliar, chiar dacă accesul rutier în zonă se face extrem de greoi, pe alei înguste. În plus, locurile de parcare sunt insuficiente, iar perimetrul este deficitar și privința spațiilor verzi.
Cu toate acestea, investitorul, susținut de Primăria Iași, a găsit portița legală pentru autorizarea blocului. Conform documentului emis pe 25 martie, destinația clădirii ce va fi edificată este de cămin pentru elevi și studenți, fapt pentru care numărul locurilor de parcare pe care trebuie să le asigure dezvoltatorul este de 6, la un număr de 25 de camere de cămin. Blocul va avea o suprafață construită de peste 1.100 metri pătrați și o înălțime de 18 metri.
Fostul proprietar vorbea despre planuri de viitor, dar a vândut terenul
La prima vedere, se poate spune că fostul proprietar s-a spălat pe mâini și a scăpat de un proiect controversat. Însă, la scurt timp de la emiterea autorizației de construire, Răzvan Bănceanu oferea presei declarații despre planul său de business și despre cum avea să decurgă investiția în viitor.
Prețul tranzacției, aproximativ 250 euro/mp, nu este unul piperat ținând cont de faptul că prin vânzarea terenului au fost cesionate autorizația de construire și PUZ-ul aprobat.
În prezent, Inspectoratul de Stat în Construcții verifică aspecte legate de legalitatea autorizației de construire, urmând să emită un punct de vedere în acest sens.