Asociația Secretarilor de Municipii a adresat o petiție prim-ministrului Florin Cîțu și ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, referitoare la intenția de a transforma funcția publică de secretar general al unităților administrativ teritoriale (SG UAT), din funcție publică de conducere specifică în funcție numită. Potrivit modificărilor propuse, secretarul general va avea un mandat limitat la maxim 6 ani, reînnoit la 3 ani. Petiția este lansată în condițiile în care premierul și-a anunțat intenția de a discuta acest subiect în ședința de luni a coaliției de guvernare, în contextul reformei din administrația publică. Asociația Secretarilor de Municipii solictă coaliției PNL-USR-PLUS-UDMR încetarea de îndată a acestor demersuri care vor destabiliza administrația publică locală și care vor încălca principiile funcției publice: stabilitate și legalitate. Secretarul General al Municipiului Iași, Denisa Ionașcu, arată că motivele invocate de către Guvern pentru o astfel de modificare nu sunt plauzibile. Mai mult, Ionașcu subliniază faptul că prin această modificare secretarul general va depinde de decizia politicului motiv pentru care sunt puse în pericol obiectivitatea și imparțialitatea unei funcții care ar fi trebuit să asigure legalitatea actului administrativ.
”Nu înțelegem rațiunea acestei modificări care nu este justificată decât prin necesitatea evaluării la 3 ani a persoanei care o ocupă, cât timp, și în prezent, secretarul general al UAT este evaluat anual. Secretarul general este cel care asigură legalitatea actelor administrative, asigură relațiile funcționale dintre compartimente și, cel mai important, relațiile funcționale dintre Primar și Consiliul Local. Vor putea fi îndeplinite cu obiectivitate și imparțialitate aceste atribuții dacă secretarul general va fi numit către Primar pe durata mandatului sau dacă va fi subordonat politicului? Nu pot sa nu ma întreb daca aceasta este schimbarea necesară pentru reformarea administrației publice locale si care vor fi criteriile de selecție pentru numire.” menționează Denisa Ionașcu.
Redăm mai jos petiția Asociației transmisă Guvernului Cîțu:
”Secretarii Generali ai Municipiilor din România dezaprobă demersurile neconstituționale și neprincipiale cu privire la introducerea oricărui fel de mandat, limitat în timp, pentru Secretarii Generali ai U.A.T. -urilor din România,
Intenția dumneavoastră, Domnule Premier, va avea ca urmare destabilizarea funcției publice de Secretar General, încălcarea principiilor legale și morale (profesionalism, imparțialitate și independență, libertatea gândirii și a exprimării, prioritatea interesului public, supremația Constituției și a Legii, asigurarea egalității de tratament a cetățenilor), principii pe care o funcție condiționată politic le face aproape imposibil de garantat.
Este profund ingrijorătoarea și de-a dreptul dezamagitoare declaraţia Dumneavostră pe care ați aruncat-o în spațiul public, prin care vă asumați intenţia de a transforma funcţia publică de Secretar General al unităţii administrativ teritoriale din funcţie publică de conducere specifică în funcţie numită, am adăuga politic, cu mandat limitat la maxim 6 ani, reînnoit la 3 ani. Cu atât mai mult cu cât, după modificări legislative indelungate, prin Codul Administrativ, s-a reuşit transformarea funcției publice a Secretarului General în funcţie publică de conducere specifică, dând un caracter de stabilitate şi profesionalism, în concordanţă cu rolul deosebit al acesteia – garant al legalităţii în administraţia publică locală, demersul Dumneavoastră este profund incorrect. Definit în Codul Administrativ drept funcţionarul public de conducere care “asigură respectarea principiului legalității în activitatea de emitere și adoptare a actelor administrative, stabilitatea funcționării aparatului de specialitate al primarului, continuitatea conducerii și realizarea legăturilor funcționale între compartimentele din cadrul acestuia”, Secretarul General al UAT-ului este pe cale, în urma demersurilor dumneavoastră, de a-și pierde tocmai posibilitatea implementării principiilor susmenționate.
În aceste condiții, cum vedeți aplicabile principiile din programul dumneavoastră de guvernare (“Profesionalizare și stabilitate susținute de un sistem meritocratic de management a resurselor umane/a funcției publice” – ca obiectiv pe termen mediu, “Resurse umane din sectorul public, competente, integre si dedicate cetățeanului”, ca obiectiv general, “Depolitizarea funcției publice și stabilirea clară a pozițiilor politice în structura administrativă”, angajament privitor la resursele umane din sectorul public), când orice secretar general care astăzi poate semnala si se poate împotrivi unei nelegalități a actului administrativ, mâine va fi obligat să aleagă între a-și păstra probitatea morală sau a face un compromis pentru a-și păstra funcția?!
Solicitam încetarea de îndată a unor astfel de demersuri care vor destabiliza, cu siguranță, administrația publica locală și vor încălca principiile funcției publice: stabilitate și legalitate. Secretarul General sau, oricum s-a numit el pe parcursul timpului, este una din cele mai importante funcții la nivelul autorității locale, rolul său fiind, în principal, de a asigura legalitatea actului administrativ dar și de a face posibilă continuitatea tuturor activităților la nivel local in tranziția generată de sfarsitul unui mandat de primar si inceputul altuia. Aceasta limitare in timp, precum și faptul ca se doreste ca primarul sa fie cel care va putea reînoi acest mandat, nu face altceva decât să-i mareasca puterile asupra Secretarului General, sa-i diminueze independența si implicit posibilitatea reală a acestuia de a se opune emiterii unui act administrativ neconform legii.
Cum ar mai putea să-și respecte atribuțiile dacă funcţia de secretar general UAT şi-ar pierde caracterul profund apolitic şi ar intra în sfera funcţiilor care “vin şi pleacă odată cu demnitarul politic”, după cum v-ați exprimat public, domnule Prim-ministru?
În aceste condiții sunt afectate obiectivele privind stabilitatea şi profesionalismul, iar posturile de Secretar General vor fi ocupate de persoane timorate care își vor exercita atribuțiile guvernate de compromisuri și nu de principii. Cea mai importantă problemă care trebuie avută în vedere în privinţa funcţiei publice de Secretar General al UAT-urilor din România nu ar trebui să facă obiectul unei rotații de cadre ci al asigurării unui nivel cât mai înalt de stabilitate, profesionalism şi respect public, în acord cu misiunea legală pe care este obligat să o îndeplinescă.
De ce ne gandim la inamovibilitate doar atunci cand vorbim despre magistrați? Oare funcțiile noastre nu sunt complementare si nu converg spre același obiectiv, al securității juridice a actelor și al garantării legalităţii în administraţia publică locală?
Tinând cont de cele prezentate vă rugam să reanalizați și să renunțați la intenția de a politiza ultima redută apolitică a administrației publice locale prin trecerea funcţiei de Secretar General al U.A.T. în regim de mandat, prin înlăturarea acesteia din rândul funcţiilor publice, unde-i este categoric locul, precum şi transmiterea publică a unui mesaj ferm de garantare a stabilităţii şi a caracterului apolitic pentru această funcţie!”