Firma care a reabilitat căminele din Tudor: Universitatea Tehnică ne-a tras țeapă! 

Reprezentanții Universității Tehnice Ghe. Asachi” Iași s-au pricopsit cu un proces civil pentru nerespectarea unui contract de reabilitare a unor cămine studențești situate în campusul Tudor Vladimirescu. SC Crowd  SPAL SRL Vaslui solicită în justiție daune de 15.000 de lei și tot atâtea penalități de întârziere, acuzând conducerea instituției de învățămînt superior tehnic, de încălcarea contractului semnat între părți. Într-o întâmpinare, rectorul Dan Cașcaval și juriștii UTI arată că au fost descoperite deficiențe ale unor lucrări dar și vicii ascunse, conducerea instituției avînd îndoieli cu privire la calitatea reabilitării căminelor T1-T2. Contractul cu vasluienii a fost parafat pe 14 iulie 2017, acesta fiind denumit ulterior Reabilitarea funcțională a unor spații comune și grupuri sanitare”, cu o valoare de 5 miliarde de lei vechi, cu tot cu TVA.  

Administratorii unei firme de constucții din Vaslui au declarat război în justiție conducerii UTI Iași pentru nerespectarea unui contract de reabilitare a unor cămine studențești din Campusul Tudor Vladimirescu. Într-o plângere înaintată Judecătoriei, administratorul SC Crowd Spal SRL, Albert Marcian Spinache, solicită obligarea unității de învățămînt superior tehnic la plata unor despăgubiri de aproximativ 30.000 de lei, cu tot cu penalități de întârziere și cheltuieli de judecată. La data de 14 iulie 2017, reprezentanții UTI au semnat cu cei de la Crowd Spal un contract privind reabilitarea unor spații comune și grupuri sanitare din căminele T1-T2,  proiectul avînd o valoare de jumătate de milion de RON, cu tot cu TVA. Ulterior, pe 6 noiembrie 2017,  a fost parafat și procesul-verbal de recepție a lucrărilor, administratorul SC Crowd Spal SRL semnând și o garanție de bună execuție în cuantum de peste 20.000 de RON. Potrivit unu articol din contract, achizitorul (UTI Iași) era obligat ca în termen de 14 zile de la încheierea procesului-verbal de recepție a lucrării, să plătească fix 70 la sută din valoarea proiectului.  Numai că, reprezentanții Universității au plătit banii după mai bine de un an de zile, mai precis pe  25 septembrie 2018.  Pentru neachitarea la timp a prețului convenit între părți, executantul (firma de construcții Crowd Spal Vaslui) l-a acționat în judecată pe achizitor (UTI), solicitându-le daune și penalități. Prețul pentru îndeplinirea contractului a fost stabilit inițial la suma de 418.629,75 de lei plus TVA în valoare de 79.539,65 de lei, pe o perioadă de doi ani, până la data de 13 iulie 2019.

“Având în vedere faptul că a trecut mai bine de un an de la data la care datoria trebuia plătită, am apelat la  ajutorul magistraților. A fost emisă o factură în valoare de aproape 15.000 de lei însă aceasta ne-a fost refuzată la plată. Efectiv Universitatea a refuzat să plătească”, a explicat în acțiune, avocatul  Ioan Mancaș, cel care reprezintă interesele SC Crowd Spal SRL Vaslui.

Nu datorăm nici un ban. Și-au bătut joc de lucrări”

De cealaltă parte, conducerea UTI Iași, prin rectorul Dan Cașcaval și juristul Maria   Mirela Troia, au cerut respingerea ca nefondată a plângerii formulate și promovate de administratorul SC Crowd  Spal SRL Vaslui, Albert Spinache. Într-o întâmpinare la dosar, șeful Universității Tehnice a susținut că în urma lucrărilor efectuate de vasluieni s-ar fi constatat mai multe deficiențe și vicii ascunse. “Instituția a emis mai multe adrese către SC Crowd Spal SRL în care i-am rugat să procedeze la remedierea tuturor problemelor. Ei ne-au răspuns că au rezolvat  lucrurile dar nu a fost așa. Motiv pentru care le-am calculat penalizări. Începând cu data de 23 septembrie 2017, aceste penalități au fost în cuantum de 42.337,26 de lei. Ulterior s-a încercat concilierea litigiului pe cale amiabilă dar administratorii firmei nu au dar curs solicitării noastre, comunicându-ne un răspuns evaziv. Au existat îndoieli mari referitoare la calitatea lucrărilor efectuate iar Biroul Tehnic al UTI a realizat chiar o verificare în teren. Nu ne-a plăcut deloc ce am găsit”, a conchis juristul Universității Tehnice Ghe. Asachi, Mirela Troia.

Nicu SAMSON

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here