Mii de ieșeni au creat o atmosferă incendiară la show-ul Carla’s Dreams

Peste 10.000 de ieșeni au venit în faţa Palatului Culturii pentru a-i vedea pe cei de la Carla’s Dreams, duminică seară, la încheierea Sărbătorilor Iașului. Atmosfera a fost una fantastică, melodiile basarabenilor fiindu-le cunoscute ieşenilor.

Momentul serii a fost acela în care s-a cântat piesa „Ne bucurăm în ciuda lor”. Concertul susținut de Carla’s Dreams a durat aproximativ 45 de minute, fiind precedat de momente artistice care i-au avut în prim-plan pe What’s Up, Alina Eremia, Keo, Gabriel Cotabiță, Alexandra Ungureanu și artiștii ieșeni Eda România, Daria Bahrin, Diana Vartolomei și Trupa RAO.

La final a avut loc tradiţionalul foc de artificii, care a durat aproape 10 minute şi a fost savurat de întreaga asistenţă, mai ales că vremea a fost caldă şi cerul senin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here