Întâlnire între Grindeanu şi ambasadorul Elveţiei: Despre ce s-a discutat – Stiri pe surse

Premierul Sorin Grindeanu l-a primit marţi pe ambasadorul Confederaţiei Elveţiene în România, Urs Herren, într-o vizită de curtoazie, la Palatul Victoria, cei doi oficiali discutând despre stadiul relaţiilor bilaterale şi teme de actualitate ale agendei europene şi internaţionale. „Întrevederea a oferit prilejul unei evaluări a stadiului relaţiilor bilaterale, ambele părţi fiind de acord că cele două state se bucură, în acest moment, de o relaţie bilaterală foarte bună”, se arată într-un comunicat al Guvernului, remis Agerpres.

Potrivit sursei citate, prim-ministrul a apreciat, în mod deosebit, sprijinul acordat prin „Contribuţia financiară elveţiană”, instrument prin intermediul căruia sunt finanţate proiecte în domeniile infrastructurii, mediului, securităţii şi dezvoltării umane şi sociale. Întrevederea a prilejuit şi un schimb de opinii asupra temelor de actualitate ale agendei europene şi internaţionale, se mai arată în comunicat.

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here