La Valea Lupului se „nasc“ roboți de ultimă generație

Roboticon, clubul de robotică ce funcționează la Școala Gimnazială Valea Lupului, cu finanțare de la Fundația Comunitară Iași, prin Fondul Științescu a intrat recent în al doilea an de activitate și deja rezultatele sunt extraordinare.

Astfel, anul trecut s-a realizat inițierea elevilor de clasele a VII-a și a VIII-a în construirea și programarea roboților autonomi, asamblați într-un mini-orășel, participarea cu un stand la Noaptea de știință“ fiind un real succes. De menționat că derularea proiectului a fost inițiativa unui absolvent al școlii, acum inginer de automatică și calculatoare, pasionat de robotică și dornic să-și împărtășească pasiunea celor ce vin din urmă.

De altfel, anul acesta vârsta participanților la club a coborât (cel mai tânăr membru are doar 9 ani), dar s-a ridicat ștacheta nivelului de realizare a proiectelor.

Roboticon a lansat chiar, către toți elevii din învățământul preuniversitar, invitația de a construi un robot autonom și de a participa la Roboticon Challenge, un concurs ce va avea loc la finalul lunii mai. Mai multe despre concurs găsiți pe pagina școlii www.scoalavalealupului.ro, unde se află și fișa de înscriere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here